Nouă Se-adună iar în zări, amețitoare, tăcerile de necuprins ale speranței, în toamna ce nu-i umbră, nici sfârșit. E iar septembrie, viața nu mai arde, ci se așterne molcomă-mprejur, umplând pe nesimțite cești, cămine, respirații. E iar momentul să fim aripă și cuib, să strângem spațiul dintre noi, fără să încercăm să-l umplem, fără rost, … Citește mai mult

Citește articolul complet pe Gazeta Dambovitei →