Sari la conținut

Site

Ediții

Toate articolele

EXCLUSIV Ștefan Vaida, sibianul care a readus satul românesc în atenția lumii, a devenit membru de onoare al Uniunii Arhitecților din România

Arhitectul Ștefan Vaida, cunoscut pentru proiectele sale dedicate conservării patrimoniului rural și revitalizării satelor tradiționale din Transilvania, a devenit astăzi membru de onoare al Uniunii Arhitecților din România, o distincție care recunoaște contribuția sa remarcabilă în domeniul arhitecturii și protejării patrimoniului construit. Recunoașterea vine după aproape două decenii de activitateRead More

via Mesagerul de Sibiu

URS în localitatea Scoreiu. A fost emis mesaj Ro-Alert

Autoritățile au fost alertate în urmă cu puțin timp, după ce prezența unui urs a fost semnalată în localitatea Scoreiu, printr-un apel efectuat la numărul unic de urgență 112. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Sibiu, la fața locului a fost direcționat un echipaj SMURD pentru asigurarea măsurilor specifice deRead More

via Mesagerul de Sibiu

Secția Clinică Reabilitare Medicală I – un nou standard în recuperarea medicală la Sibiu

În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Secția Clinică Reabilitare Medicală I s-a impus ca un centru de referință în domeniul recuperării medicale, oferind servicii specializate pacienților cu afecțiuni dizabilitante, într-un mediu modern, sigur și adaptat nevoilor actuale ale medicinei de reabilitare. Obiectivul principal al secției este redobândirea mobilității,Read More

via Mesagerul de Sibiu

Încep înscrierile pentru Artizan Huet

Primăria Sibiu deschide sesiunea de programări online pentru participarea artizanilor la ediția din luna mai a târgului de produse hand – made Artizan Huet, care va avea loc în weekend-ul 23-24 mai, în intervalul orar 10.00-21.00, în Piața Huet. Cei care doresc să comercializeze produse artizanale la acest târg suntRead More

via Mesagerul de Sibiu

Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome

Durerile în talpă se pot localiza de la călcâie la degete. Purtarea unor pantofi nepotriviți ca formă sau număr și implicarea în activități fizice care exercită o mare presiune asupra picioarelor se regăsesc printre cei mai frecvenți factori declanșatori. Citește despre cauze ale durerilor în talpă. Durerea poate fi un semn al unei leziuni sau […] Articolul Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome apare prima dată în MediCOOL.ro.

via Medicool

Remedii naturale care pot ameliora artrita reumatoidă. Ce efecte pot avea asupra simptomelor

Artrita reumatoidă este o afecțiune cronică. Aceasta nu are un tratament care să ofere rezultate permanente, dar simptomele sale pot fi gestionate cu ajutorul unor schimbări ale stilului de viață. Citește despre remedii naturale care pot ameliora artrita reumatoidă. Alături de medicamentele clasice prescrise de medic, poți opta pentru includerea unor obiceiuri în rutina zilnică. […] Articolul Remedii naturale care pot ameliora artrita reumatoidă. Ce efecte pot avea asupra simptomelor apare prima dată în MediCOOL.ro.

via Medicool

Proprietățile medicinale ale apei de cocos. De ce să o incluzi în alimentație

Apa de cocos este lichidul prezent în interiorul unei nuci de cocos cu coaja de culoare verde, care nu a ajuns la maturitate. Aceasta poate fi adăugată ușor în alimentație datorită gustului său specific plăcut. Citește despre proprietățile medicinale ale apei de cocos. Profilul nutritiv ale apei de cocos include substanțe esențiale, precum: potasiu, fosfor, […] Articolul Proprietățile medicinale ale apei de cocos. De ce să o incluzi în alimentație apare prima dată în MediCOOL.ro.

via Medicool

Terapia cognitiv-comportamentală: la ce se folosește și ce poți învăța în cadrul acesteia

Terapia cognitiv-comportamentală este un tip de consiliere care te ajută să înveți cum să identifici și să schimbi modelele de gândire distructive sau problematice, care au o influență negativă asupra comportamentului și emoțiilor. Citește despre terapia cognitiv-comportamentală. Tehnicile aplicate într-o terapie cognitiv-comportamentală combină terapia cognitivă cu terapia comportamentală. Acestea includ identificarea tiparelor care împiedică adaptarea […] Articolul Terapia cognitiv-comportamentală: la ce se folosește și ce poți învăța în cadrul acesteia apare prima dată în MediCOOL.ro.

via Medicool

Cum alegi cea mai bună berberină? Ghid pentru echilibru metabolic

Dezechilibrele metabolice apar tot mai frecvent: glicemie instabilă, poftă crescută de dulce, fluctuații de energie sau dificultăți în menținerea greutății. În astfel de situații, multe persoane caută soluții naturale care să sprijine metabolismul într-un mod echilibrat și sustenabil. Berberina este unul dintre cele mai studiate ingrediente naturale pentru susținerea metabolismului glucidic și lipidic. Dar nu […] Articolul Cum alegi cea mai bună berberină? Ghid pentru echilibru metabolic apare prima dată în MediCOOL.ro.

via Medicool

Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate

Testarea secrețiilor vaginale este una dintre cele mai frecvente și utile investigații ginecologice, având un rol esențial atât în diagnosticarea infecțiilor, cât și în prevenirea complicațiilor, inclusiv a celor care pot afecta fertilitatea. Despre importanța acestei analize și semnalele care ar trebui să determine un consult de specialitate am discutat cu medicul Andreas Vythoulkas, medic […] Articolul Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate apare prima dată în MediCOOL.ro.

via Medicool

Inamicul invizibil din frigider: Ce este bacteria Listeria și cum ne amenință siguranța alimentară. Senatul Științific prezintă noi soluții la Food You Trust

Când vine vorba despre siguranța alimentară, majoritatea dintre noi nu cunoaștem informații despre bacterii precum Listeria monocytogenes. O bacterie capabilă să supraviețuiască și să se înmulțească exact acolo unde ne așteptăm ca alimentele să fie cel mai bine protejate: în frigiderul nostru. Pentru a dezbate acest pericol, dar și soluțiile de ultimă generație pentru neutralizarea […] Articolul Inamicul invizibil din frigider: Ce este bacteria Listeria și cum ne amenință siguranța alimentară. Senatul Științific prezintă noi soluții la Food You Trust apare prima dată în MediCOOL.ro.

via Medicool

Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă

Semințele au un conținut bogat în proteine și fibre solubile. Anumite cereale, cum ar fi orezul, pot crește apetitul pentru a consuma mai mult zahăr. De aceea pot fi înlocuite cu quinoa, ce are o aromă ușoară, de nucă. Orez vs. quinoa: să vedem care cereală este mai nutritivă. Quinoa este o sămânță, cu o […] Articolul Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă apare prima dată în MediCOOL.ro.

via Medicool

Showing 208561–208572 of 216.195 articles