Toate articolele
Uniunea Europeană face primii pași pentru impunerea de sancțiuni împotriva entităților care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană a deschis calea vineri pentru instituirea de sancţiuni împotriva "persoanelor" şi "entităţilor" din Iran care blochează Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP, transmite Agerpres.
Valeriu Stoica: „Dacă valorifică această şansă pe care o are astăzi, PNL s-ar putea să redevină partidul de care România are nevoie”
Fostul președinte al PNL, Valeriu Stoica, susține că partidul are nevoie de o reașezare profundă, începând cu „redefinirea identităţii politice” și continuând cu întărirea structurilor și a leadershipului, atât la nivel local, cât și național.
Cristi Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Italia / Federico Dimarco a fost ales cel mai bun jucător din Serie A
Cristi Chivu a fost desemnat antrenorul sezonului în Serie A, vineri, la primul său sezon pe banca tehnică a celor de la Inter Milano. La fiecare final de sezon în Italia, un juriu specializat oferă premii pentru cel mai bun jucător la general, cel mai bun under-23, cel mai bun fundaș, atacant și antrenor. De […] © G4Media.ro.
Individul din Iași care și-a atacat fosta soție cu ciocanul și apoi a incendiat-o, condamnat la închisoare pe viață
Magistrații Curții de Apel Iași au respins vineri apelul declarat de Andrei Cosmin Beucă împotriva sentinței Tribunalului care îl condamnase în februarie la închisoare pe viață. Decizia Curții de Apel este definitivă, informează ziaruldeiași.ro În dimineața zilei de 14 aprilie a anului trecut, Beucă și-a așteptat fosta soție în fața blocului de pe bulevardul unde […] © G4Media.ro.
O fetiță de 2 ani din Spania a murit după ce tatăl a uitat să o ducă la creșă, lăsând-o în mașină pe caniculă
O fetiță de 2 ani a murit după ce tată a uitat să o ducă la creșă și a fost lăsată în mașină în timpul căldurii extreme care a cuprins Spania. Autoritățile din Galicia declară două zile de doliu după ce fetița a murit în timpul temperaturilor extraordinar de ridicate din luna mai, transmite Mediafax. […] © G4Media.ro.
George Bacovia: dincolo de Plumb – între absurd, muzică și agonie
Astăzi, când peste lume s-a așternut tăcerea adâncă a celor șaizeci și nouă de ani de când George Bacovia a decis să lase plumbul pământesc pentru a se contopi cu tăcerea albă și absolută a veșniciei, suntem chemați să ne aplecăm frunțile sub ploaia amintirii, acolo unde umbra celui mai melancolic călător prin amurgurile violete continuă să ne șoptească, dintr-o singurătate sfântă, că poezia nu este altceva decât plânsul materiei care tânjește după lumină.
Mister în cazul morţii elevului de clasa a opta din Bacău. Intervenţia serviciilor de urgenţă, anchetată
Curg anchetele în Bacău după moartea lui Robert, elevul de clasa a opta care s-a prăbușit în curtea școlii și a pierit înainte ca medicii să-l poată ajuta. Mama copilului acuză serviciul de ambulanță de nepăsare și spune că fiul ei ar fi în viaţă dacă medicii ajungeau mai repede. De cealaltă parte, coordonatorul care a trimis inițial o ambulanță fără doctor la caz se apără şi spune că nu a primit suficiente informaţii în apelurile la 112 cât să înțeleagă cât de gravă e situaţia. O anchetă internă și verificări ale Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă încearcă să stabilească exact cine şi unde a greșit. Între timp, apar și primele informații din raportul legiştilor.
A condus sub influenţa drogurilor şi a fugit de poliţişti. Tânărul a fost reţinut la scurt timp
Un tânăr de 27 de ani din comuna argeşeană Mălureni, care a condus sub influenţa drogurilor şi a fugit de poliţiştii care au încercat să-l oprească, a fost reţinut şi ulterior plasat în arest la domiciliu.
Încă o vedetă și-a anunțat plecarea de la Real Madrid: „Bernabeu va fi mereu casa ta”
David Alaba (33 de ani, fundaș central) a anunțat că o va părăsi pe Real Madrid în această vară. Contractul său expiră pe 30 iunie. Austriacul o părăsește pe Real Madrid, după ce a reușit să adune un număr impresionant de trofee, două Ligi ale Campionilor, două titluri în La Liga, o Cupă a Regelui, două Supercupe ale Europei, două Supercupe ale Spaniei și două Campionate Mondiale ale Cluburilor. ...
Prăpăd făcut de un bărbat nervos pe copiii care se jucau. I-a bătut, iar pe părinţi i-a împuşcat cu airsoft
O joacă de copii s-a terminat cu o bătaie cruntă pe străzile din Agigea! Un individ este cercetat după ce s-a răzbunat cu o armă airsoft pentru că mingea cu care se jucau doi copii din vecini i-a ajuns în curte. Scos din sărite, bărbatul i-a luat la ţintă pe părinţii celor doi băieţi, i-a avariat unuia dintre ei maşina şi a împărţit pumni şi picioare în stânga şi-n dreapta.
Showing 598141–598152 of 664.546 articles

