„Ca întunericul alungat de zorii dimineții s-a prelins încruntarea de pe fața lui Ilie Bolojan. S-a topit pe puntea dintre sprîncene și s-a prefăcut într-un zîmbet și o bunătate de sub care se chinuie să iasă un om cu o altă față. La Tmișoara, în miezul capitalei de provincie a userismului românesc (oare ce-ar zice […]

Citește articolul complet pe Ecopolitic →