Sari la conținut

Categorie

politică

politică

România cere ajutorul NATO după atacurile Rusiei din Marea Neagră. Situaţia s-ar putea agrava

Marea Neagră e mai periculoasă pentru navigatori decât zona Strâmtorii Ormuz. De la începutul războiului din Ucraina, peste 200 de nave comerciale au fost atacate, iar zeci de marinari și-au pierdut viața, au fost răniți sau dați dispăruți. După ultimele incidente din apropierea coastei românești, autoritățile de la București cer sprijinul NATO pentru protejarea traficului maritim.

via Observator News
politică

De ce a primit Călin Georgescu arest la domiciliu

Tribunalul București a redactat motivarea în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale a primit o măsură preventivă mai blândă, respectiv arestul la domiciliu. Potrivit documentului obţinut de Observator, judecătorul Vlad Andriescu, acelaşi care l-a plasat iniţial sub control judiciar, a argumentat că măsura arestului preventiv nu se justifică deoarece Călin Georgescu nu a înercat să împiedice ancheta procurorilor, fiind în libertate. În această circumstanţă, acesta putea chiar să părăsească teritoriul României, însă nu a făcut acest lucru. Magistratul a mai subliniat că arestul la domiciliu este o măsură preventivă mai potrivită spre deosebire de arestul preventiv, având în vedere că infracţiunea de care este acuzat de procurorii DIICOT nu este una violentă. 

via Observator News
politică

În ce condiții ar putea PNL să voteze Guvernul Niculescu. Ilie Bolojan: Voi propune un „vot de necesitate”

Ilie Bolojan a declarat în exclusivitate la Digi24 că PNL ar putea vota învestirea Guvernului Niculescu, dar decizia va fi luată în cadrul Biroului Politic Național, convocat mâine. Liderul liberalilor afirmă că va propune un „vot de responsabilitate și de necesitate”, argumentând că România nu poate funcționa la nesfârșit cu un guvern interimar. Bolojan avertizează că lipsa unui Executiv cu puteri depline poate afecta finanțarea serviciilor publice, accesul la împrumuturi și pregătirea bugetului pentru 2027.

via Digi24
politică

Patru vaccinuri antigripale pe piață, dar cererea crește: ce trebuie să știi despre acces, stocuri și priorități

Ministerul Sănătăţii anunţă că anul acesta sunt autorizate şi prezente pe piaţă 4 vaccinuri destinate prevenirii gripei sezoniere. Cele pentru copii, adolescenţi şi vârstnici - Fluenz şi Efluelda - sunt disponibile în cantităţi suficiente în farmaciile din întreaga ţară. În schimb sunt disponibile doar 45.000 de doze de Vaxigrip şi Influvac în întreaga ţară.

via Digi24