Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Lia Savonea contestă la CCR legea care aduce noi drepturi victimelor infracţiunilor

Preşedinta Instanţei supreme, Lia Savonea, i-a convocat vineri pe toţi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul Secţiilor Unite, pentru a dezbate necesitatea sesizării Curţii Constituţionale în legătură cu un proiect de modificare a Codului de procedură penală, votat recent în Parlament, prin care sunt introduse, printre altele, noi drepturi pentru victimele infracţiunilor.

via Observator News
politică

Vremea de mâine 23 mai. Temperaturile urcă până la 28 de grade, dar nu scăpăm de furtuni. Când se încălzeşte

Vremea rămâne instabilă în mare parte din ţară şi în următoarele ore. Meteorologii anunţă ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în mai multe regiuni, mai ales în sud, est şi la munte. Temperaturile vor urca până la 28 de grade în vest şi nord-vest, însă instabilitatea atmosferică va aduce averse torenţiale, grindină şi rafale puternice în unele zone.

via Observator News
politică

Aglomerație la bursa locurilor de muncă din Drobeta-Turnu Severin. Câte posturi oferă unul dintre angajatori

Sute de persoane au venit vineri, încă de la primele ore ale dimineții, la bursa locurilor de muncă organizată în Drobeta-Turnu Severin, în speranța că își vor găsi un serviciu într-un județ afectat puternic de șomaj. Peste 400 de posturi au fost puse la dispoziție de zeci de angajatori, iar una dintre companii a oferit singură 100 de locuri de muncă.

via Digi24
politică

O femeie din Arad a câștigat daune de 25.000 de lei după ce a reclamat la primărie că strada pe care stă nu este asfaltată

Primăria Arad a plătit daune de 25.000 de lei unei localnice care a reclamat că strada pe care stă nu este asfaltată, cazul fiind tranşat de instanţă în favoarea femeii, însă lucrările de asfaltare a drumului nu au fost executate, deşi sentinţa care obligă administraţia locală să facă asta a rămas definitivă de cinci luni.

via Digi24