CM2026. Germania, victorie la scor cu debutanta Curacao
Germania a învins-o pe Curacao în primul meci de la Cupa Mondială 2026.
Categorie
Germania a învins-o pe Curacao în primul meci de la Cupa Mondială 2026.
Rusia folosește tot mai des o nouă generație de drone de atac cu reacție, iar efectul se vede deja în Ucraina. Dacă până acum apărarea antiaeriană se concentra masiv pe drone mai lente, precum modelele de tip Shahed/Geran, noile versiuni ridică problema vitezei. Sunt mai rapide, ajung mai repede la ținte și pot deveni imposibil de prins pentru unele drone interceptoare.
Fostul președinte Traian Băsescu lansează un avertisment pentru Nicușor Dan, după ce l-a desemnat premier pe Adrian Veștea. Fostul șef de stat susține că acum, cu tensiunile de pe scena politică, este posibilă o încercare de suspendare a președintelui. Traian Băsescu a declarat că decizia președintelui de a-l nominaliza pe Veștea, în condițiile în care […] The post Traian Băsescu se așteaptă la o tentativă de suspendare a lui Nicușor Dan, după desemnarea lui Adrian Veștea appeared first on Puterea.ro.
Invitații zilei sunt Ion Cristoiu, scriitor și publicist și Crin Antonescu, politician, fost președinte al PNL. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”
Duminică, 14 iunie, 11 parașutiști și un pilot au fost uciși într-un accident aviatic, petrecut în apropierea unui aeroport din Butler, în statul american Missouri, au raportat autoritățile. Aeronava s-a prăbușit în apropierea Aeroportului Memorial Butler, după ce decolase în jurul orei locale 11:20. Nu a putut ajunge la altitudine, a făcut o virare bruscă […]
Invitatul zilei este Nicu Alifantis, artist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”
Premierul desemnat Adrian Veștea a dezvăluit, într-o intervenție la România TV, că și-a anunțat soția cu o seară înainte că urmează o întâlnire decisivă cu președintele Nicușor Dan de la ora 08:00. Liberalul a mai spus că nu a știut că va fi desemnat premier interimar astăzi. „Am informat-o pe soția mea aseară că urmează […]
Adrian Veștea a respins posibilitatea de a-și crea propria formațiune politică, pe fondul tensiunilor din Partidul Național Liberal și al speculațiilor privind o eventuală excludere a sa din partid.
Naționala Germaniei debutează duminică la Cupa Mondială 2026 într-un duel aparent dezechilibrat cu Curaçao, una dintre marile surprize ale turneului. Partida deschide Grupa E, din care mai fac parte Ecuador și Coasta de Fildeș.
Premierul desemnat Adrian Veștea afirmă, duminică seara, că activitatea sa la conducerea Guvernului ar trebui analizată periodic de partidele din coaliție și că menținerea în funcție trebuie să depindă de rezultate, nu de un termen stabilit dinainte.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, s-a întrebat cum poate PNL să spună PSD-ului să facă guvern cu AUR şi a menţionat că nu poate fi sabotată formarea unui guvern pentru simplul motiv că cineva a trădat la guvernare. ”Cum putem noi, Partid Naţional Liberal, să spunem PSD-ul şi cu AUR să facă guvern? Da, PSD-ul a sabotat guvernarea şi a stricat jucăria. Dar problema este această jucărie pe care a stricat-o PSD-ul o repară cineva? PNL-ul are responsabilitatea să dea ţării un guvern care o fi acela”, a spus Tişe.
Liberalul Adrian Veştea nu crede că va rupe Partidul Naţional liberal, după ce a fost desemnat premier de către preşedintele Nicuşor Dan, fără ca liderii partidului să fie anunţaţi despre acest lucru, ci, „din contră”, consideră că PNL „va ieşi mult mai întărit din această situaţie”. El spune că va avea o discuţie luni cu preşedintele PNL, Ilie Bolojan, pe care spune că îl apreciază „foarte mult” şi care este „o persoană matură”, trecută prin „tot felul de situaţii”. „cred că ar trebui să primeze, pentru fiecare dintre noi în această perioadă, interesul ţării şi în acelaşi timp să facem toate aceste reforme”, mai spune Veştea.