Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Șeful Dispecerului Energetic Național (DEN) despre perioada în care România nu a avut deloc energie nucleară. „Cu toții am fost în siguranță, sistemul a fost pe mâini bune”

Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Național (DEN), entitate aflată sub umbrela Transelectrica, a aplauda, duminică, în deschiderea FOREN 2026, echipa de câțiva oameni din cadru operatorului național de sistem și transport a energiei electrice care a reușit să treacă România cu succes peste perioada în care nu a fost în funcțiune niciunul dintre cele două reactoare de la Cernavodă și care asigură în mod tradițional aproape 20% din producția națională de energie electrică. Mai mult, șeful DEN a confirmat ceea ce a publicat Mediafax citând surse din industrie, că zilele următoare va intra primul megawatt produs la viitoarea cea mai mare centrală electrică pe gaze din Europa, aflată în fază avansată de construcție la Mintia.

via Mediafax
politică

Avertisment de la Oxford: „Asistăm la o dinamică periculoasă”. Corneliu Bjola compară manevrele lui Nicușor Dan cu tacticile lui Carol al II-lea

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Colegiul St. Cross al Universității Oxford, susține, într-o analiză pentru Adevărul, că România traversează o perioadă de tensiuni politice și instituționale care ridică semne de întrebare cu privire la funcționarea mecanismelor democratice.

via Adevărul
politică

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Veştea, întrebat despre o posibilă rupere a PNL: Nu cred că voi rupe partidul, ci, din contră, consider că va ieşi mult mai întărit din această situaţie

Liberalul Adrian Veştea nu crede că va rupe Partidul Naţional Liberal, după ce a fost desemnat premier de către preşedintele Nicuşor Dan, fără ca liderii partidului să fie anunţaţi despre acest lucru, ci, „din contră”, consideră că PNL „va ieşi mult mai întărit din această situaţie”. El spune că va avea o discuţie luni cu preşedintele PNL, Ilie Bolojan, pe care spune că îl apreciază „foarte mult” şi care este „o persoană matură”, trecută prin „tot felul de situaţii”. „Cred că ar trebui să primeze, pentru fiecare dintre noi în această perioadă, interesul ţării şi în acelaşi timp să facem toate aceste reforme”, mai spune Veştea.

via News.ro
politică

Mediul digital sporește indiferența față de cei săraci, afirmă papa Leon

Papa Leon al XIV-lea a deplâns răspândirea unei nedreptăți sociale „care izvorăște din corupția arogantă” și a denunțat faptul că mediul digital accentuează „perdeaua de indiferență” față de cei săraci, în mesajul său publicat duminică, relatează EFE, conform Agerpres. „Strigătul de dreptate al celor săraci este astăzi redus la tăcere prin numeroase tehnici, din ce …

via HotNews
politică

Coliziune fatală între două elicoptere la Rio de Janeiro. Un celebru cântăreț american figurează pe lista victimelor

Cântărețul american Oliver Tree, aflat în Brazilia pentru o serie de concerte din cadrul turneului său mondial, s-ar fi aflat la bordul unuia dintre cele două elicoptere care s-au ciocnit și s-au prăbușit duminică la Rio de Janeiro. Potrivit unei surse din cadrul poliției, citată de AFP și EFE, accidentul nu ar fi avut supraviețuitori.

via DCNews