Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Franţa se confruntă joi cu noi proteste, în timp ce Macron încearcă să prevină repetarea tulburărilor din octombrie

Sute de mii de protestatari sunt aşteptaţi să mărşăluiască joi prin oraşele franceze, în timp ce angajaţii din sectorul public vor face grevă, într-o nouă încercare pentru preşedintele Emmanuel Macron, după săptămâni de tulburări care au zguduit guvernul şi au dominat agenda politică, cu cinci luni înaintea alegerilor prezidenţiale, relatează Reuters.

via News.ro
politică

UPDATE – IGPR – 57 de percheziţii în România, Germania şi Austria, într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism / 30 de victime, identificate / Gruparea a fost sprijinită de doi agenţi de poliţie

Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală desfăşoară joi 36 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Buzău, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, favorizarea făptuitorului şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. Simultan, au loc 21 de percheziţii în Germania şi Austria. Au fost identificate 30 de victime, recrutate prin metoda lover boy. În decurs de şase ani, doar din transferur imonetare, membrii gruparii au obţinut şi rulat 3 milioane de euro. Gruparea a fost ajutată de doi agenţi de poliţie.

via News.ro
politică

Un elev din clasa a II-a din Cluj a fost rănit cu un cuțit de un coleg / Arma a fost folosită după ce ar fi fost depozitată de învățătoare / A găsit-o la un alt copil

Un elev de clasa a II-a a ajuns la spital, după ce a fost rănit cu un cuțit de un coleg. Inițial, a fost prezentat drept un accident pe terenul de sport, dar cercetările făcute de Inspectoratul Școlar arată că între cei doi copii a existat un conflict, relatează TVR Info. Incidentul a avut loc […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Alegerile intermediare din SUA ar putea deschide calea către a treia procedură de destituire a lui Trump / Ce ar putea însemna asta?

Victoria democraților în alegerile de la jumătatea mandatului și preluarea controlului asupra Congresului ar putea deschide calea unei noi proceduri de destituire a președintelui Donald Trump. Dacă se va întâmpla, Trump ar deveni primul președinte american vizat de trei proceduri de impeachment, după ce a fost pus sub acuzare de două ori în timpul primului […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Înfrângerea lui Trump, o oportunitate pentru Marine Le Pen. Cum încearcă lidera extremei drepte să profite de nemulțumirea francezilor POLITICO

Politico susține că înfrângerea republicanilor în SUA este un avertisment clar pentru guvernele europene. Furia alegătorilor provocată de scumpiri amenință actualii lideri aflați la putere, în timp ce politicienii din opoziție, precum Marine Le Pen, capitalizează rapid aceste nemulțumiri economice. The post Înfrângerea lui Trump, o oportunitate pentru Marine Le Pen. Cum încearcă lidera extremei drepte să profite de nemulțumirea francezilor POLITICO appeared first on Cotidianul RO.

via Cotidianul
politică

O ţară europeană pune tunurile pe bogaţii care se mută în străinătate. Pot amâna plata, dar îi costă

Italia pregătește o nouă taxă pentru oamenii cu averi mari care își mută rezidența fiscală în străinătate. Din 2027, aceștia ar putea plăti un impozit de 26% pe câștigurile acumulate din investiții în perioada în care au locuit în Italia, chiar dacă nu și-au vândut încă acțiunile sau celelalte active, scrie presa locală.

via Observator News