Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Ambele „tabere” politice, vinovate dacă nu ne iese pariul PNRR. „Să faci legi pe repede înainte, pentru a primi bani de la UE, este dovadă de provincialism”

România are de încasat până la sfârșitul anului ultimele două tranșe din PNRR, în valoare totală de 6,43 miliarde de euro, în timp ce Comisia Europeană verifică, în perioada aceasta, dacă investițiile și reformele asumate au fost cu adevărat îndeplinite, pentru a stabili dacă vom și primi banii, iar miza este extraordinar de importantă în acest moment. Pentru componenta de granturi, de 4,23 miliarde de euro, echivalentul a circa 1% din PIB, statul a făcut deja plăți ...

via Ziare.com
politică

Ce trebuie să faci dacă primești notificare de la ANAF pentru veniturile din 2025. Cum sunt calculate contribuțiile și ce amendă riscă cei care nu plătesc

ANAF va începe să calculeze din oficiu banii pe care românii îi datorează la pensie și la sănătate pentru veniturile din 2025 nedeclarate în fața statului. E vorba despre chirii, PFA-uri, drepturi de autor, dar și investiții. Regula a intrat în vigoare pe 2 noiembrie, prin Ordinul ANAF nr. 1457/2026. Cine e vizat primește o […] The post Ce trebuie să faci dacă primești notificare de la ANAF pentru veniturile din 2025. Cum sunt calculate contribuțiile și ce amendă riscă cei care nu plătesc appeared first on Puterea.ro.

via Puterea
politică

Trei apropiaţi ai fostului preşedinte sârb Aleksandar Vucic, între care fostul şef al informaţiilor, sunt suspectaţi de opoziţie că au vrut să fugă în Rusia la bordul unui avion întors din drum deasupra Lituaniei

Trei politicieni sârbi apropiaţi ai fostului preşedinte Aleksandar Vucic, între care fostul şef al serviciilor de informaţii Aleksandar Vulin, s-au aflat marţi seara la bordul unui avion care se îndrepta spre Moscova, dar care a fost întors la Belgrad în timp ce survola Lituania, în urma unei alerte de securitate. Incidentul a alimentat suspiciunile opoziţiei că apropiaţi ai fostului şef al statului încearcă să părăsească Serbia după înfrângerea taberei sale politice în alegeri.

via News.ro
politică

INS: Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut, în septembrie, cu 4,8%, respectiv 3,6%, faţă de septembrie 2025/Cei mai mulţi turişti străini au provenit din Germania, Italia şi SUA

Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în septembrie 2026, au crescut cu 4,8%, respectiv 3,6%, faţă de septembrie 2025, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, în primele nouă luni din acest an, s-a înregistrat o creştere de 1,2% la sosiri, în timp ce la înnoptări a fost consemnat un avans de 0,5%, faţă de perioada similară din 2025. Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini au provenit din Germania (215 800 persoane), Italia (167 000 persoane) şi SUA (146 200 persoane).

via News.ro
politică

Comoara lui George Enescu, scoasă din containere. Manuscrisele evaluate la 6 milioane de euro au ajuns la Iași

Bunurile de patrimoniu ale lui George Enescu, printre care manuscrisul operei „Oedipe”, au fost mutate temporar la Iași, unde specialiștii le vor evalua starea după cinci ani petrecuți în containere. The post Comoara lui George Enescu, scoasă din containere. Manuscrisele evaluate la 6 milioane de euro au ajuns la Iași appeared first on Cotidianul RO.

via Cotidianul
politică

IGPR – 57 de percheziţii în România, Germania şi Austria, într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism

Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală desfăşoară joi 36 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Buzău, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, favorizarea făptuitorului şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. Simultan, au loc 21 de percheziţii în Germania şi Austria.

via News.ro