Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Revoluție sau involuție? România intră în era transparenței salariale. Trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare

România intră în era transparenței salariale cu un deficit de încredere între angajați și angajatori. Chiar dacă Directiva nu și-a produs încă efectele, potrivit studiului, 76% dintre angajatori recunosc existenta unor diferențe salariale între persoane aflate pe roluri comparabile și le explică prin factori precum performanta, experiența profesională sau negocierea individuală. În același timp, 59% dintre angajați consideră că există diferențe salariale nejustificate si doar 27% declară că au un nivel ridicat de încredere în echitatea sistemului salarial. Up România - unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale - a publicat rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal Marketing Research privind nivelul de pregătire al companiilor și percepțiile angajaților in contextul Directivei europene privind transparența salarială.

via Wall-Street.ro
economie

Eugen Tomac a confirmat o parte dintre numele pe care intenționează să le propună pentru viitorul Guvern: Probabil în cursul zilei de mâine voi finaliza lista cabinetului

Premierul desemnat Eugen Tomac a confirmat o parte dintre numele pe care intenționează să le propună Parlamentului pentru viitorul Guvern, în timp ce negocierile pentru completarea echipei ministeriale continuă. Lista include consilieri prezidențiali, diplomați, foști demnitari, funcționari publici și persoane cu experiență în instituții sau companii de stat. Eugen Tomac a avansat primele nume pe […]

via Capital
economie

Oradea intră pe harta marilor evenimente de wellbeing din România: The Inner debutează în iunie în capitala Art Nouveau

După cinci ediții organizate la Cluj-Napoca și o comunitate de peste 3.000 de participanți, The Inner – Mapping… The post Oradea intră pe harta marilor evenimente de wellbeing din România: The Inner debutează în iunie în capitala Art Nouveau appeared first on Transilvania Business - Sursa ta de informatii economice.

via Transilvaniabusiness
economie

Proiect de lege după scandalul ROBOR: Românii, firmele și primăriile ar putea cere mai ușor despăgubiri. Prejudiciul estimat ajunge la 6,3 miliarde de lei

Un proiect de lege depus în Parlament urmărește să faciliteze recuperarea prejudiciilor provocate de încălcările regulilor de concurență, după ce Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci în dosarul ROBOR. Inițiatorul, deputatul USR Alexandru Dimitriu, susține că o creștere artificială cu două puncte procentuale a indicelui ar fi generat un prejudiciu estimat la 6,32 miliarde de […]

via Economedia
economie

Top 10 cele mai scumpe piețe imobiliare din Europa

Un nou clasament arată că Elveția și Luxemburg domină cele mai scumpe piețe imobiliare din Europa, potrivit Euronews. Date noi de la Global Property Guide arată că patru dintre cele mai scumpe cinci orașe pentru proprietăți rezidențiale sunt situate în Elveția și Luxemburg, Zurich ocupând primul loc în clasament, cu peste 18.000 de euro pe […]

via Economedia
economie

Al 21-lea pachet de sancțiuni: UE vizează până la 90 de bănci ruse și rețele cripto (Reuters)

Uniunea Europeană urmează să propună al 21-lea pachet de sancţiuni contra Rusiei, vizând băncile ţării şi reţelele cripto, pentru a creşte şansele unei crize bancare şi apetitul Moscovei de a negocia un acord de pace, au declarat pentru Reuters surse diplomatice din UE, transmite Agerpres. Demersul ar urma să includă până la 90 de bănci, […]

via Economedia
economie

Noi titluri de stat FIDELIS în iunie 2026: Vor fi două tranșe speciale dedicate donatorilor de sânge. Dobânzile la lei și euro

Ministerul Finanțelor a anunțat, marți, că cea de-a șasea ediție FIDELIS din acest an se desfășoară în perioada 15-22 iunie 2026 și vine cu dobânzi de până la 7,60% la emisiunile în lei și de până la 6,80% la cele în euro. Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în...

via Startupcafe