Sari la conținut

Categorie

cultură

cultură

Incendiu pe terasa unui apartament din Sibiu

ISU Sibiu a intervenit de urgență pe strada Partenie Cosma din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care se manifesta pe terasa unui apartament situat la etajul 4 al unui imobil. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. La sosirea pompierilor incendiu […] The post Incendiu pe terasa unui apartament din Sibiu appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.

via Tribuna
cultură

Tezaurul din Mărginime: Rășinariul demonstrează din nou că își păstrează sfințenia tradițiilor

Festivalul Brânzei şi a Ţuicii 2026, cea de-a XXIII-a, scrie o pagină importantă în istoria comunităţii răşinărene, în condiţiile în care a devenit o manifestare tradiţională pentru Mărginimea Sibiului. Ca de obicei, fiecare sfârșit de vară transformă Valea Ștezii într-un centru al gastronomiei autentice și al culturii pastorale, specific acestei zone reprezentative a judeţului Sibiu. […] The post Tezaurul din Mărginime: Rășinariul demonstrează din nou că își păstrează sfințenia tradițiilor appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.

via Tribuna
cultură

Interul împarte cu echipa a doua a lui Sepsi primele două locuri după prima etapă. Victorie la scor, la Breaza

Echipa sibiană s-a impus, în această seară, cu 4-0 pe terenul prahovenilor de la Tricolorul Breaza, în prima etapă a noului sezon al Ligii 3. “Bleu-albaştrii” au deschis repede scorul, fundaşul stânga Sebastian Ritivoi inaugurând tabela în minutul 11. În partea secundă, schimbările făcute de antrenorul Mihai Ianc s-au dovedit mai mult decât inspirate, Interul […] The post Interul împarte cu echipa a doua a lui Sepsi primele două locuri după prima etapă. Victorie la scor, la Breaza appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.

via Tribuna
cultură

”Dâra lipsei de cerneală”: ÎNVĂȚAREA ÎNTRE PLASTICITATE ȘI PREDICȚIE: DESPRE COGNIȚIA UMANĂ ȘI CEA DIGITALĂ

I. Introducere De la identitate la algoritm și înapoi A învăța nu înseamnă doar a acumula date, ci a te transforma. Într-un peisaj în care inteligența artificială învață rapid, eficient și fără efort, învățarea umană pare, prin contrast, greoaie, haotică și uneori dureroasă. Și totuși, tocmai aceste trăsături o definesc. Omul învață încet. Uneori cu teamă, adesea cu gre­șeală, deseori cu uimire. Un copil care își atinge pentru prima dată umbra nu înțelege ce se petrece, dar începe o aventură a descoperirii. Învățarea umană este un proces identitar, nu doar informațional: presupune riscul de a fi schimbat de ceea ce afli, de a-ți reconfigura harta lumii și poziția în ea. E o călăto

via Galaxia 42
cultură

Coroziunea neagră (fragment de roman)

— Gata de zbor, sire. Geo aruncă o pătură groasă pe spatele lui Angel, să se protejeze de solzii ascuțiți, apoi se fixă cu centuri, cu brațele și partea superi­oară a corpului libere să se miște. — Acum, du-mă în nori. — Poftim? — Cât de sus pot suporta, Angel. Trebuie să ne ascundem în nori. — Am înțeles. Fâlfâi din aripi și își luă zborul. Zburătorii ei erau deja pe drum să adune bolovanii lui Han. Angel era doar unul dintre ei care se îndrepta spre cer. Nimeni nu ar fi observat ceva neobișnuit. Când ajunseră la o altitudine la care Geo spuse că îi era greu să respire, Angel se opri și așteptă instrucțiunile lui. — Rămâi aici câteva minute, îi ceru el. Începu să producă gloanțe. Corpul

via Galaxia 42
cultură

Abandonat (fragment de roman)

CÂTEVA IDEI Ajuns acasă, fără să aprindă luminile, Radu Lahovary s-a dus direct în bucătărie. Încă era noapte, Ema probabil că dormea și nu voia s-o trezească. Înainte să se așeze la masă, a scos pe bâjbâite dintr-un dulap o sticlă de Jack și un pahar simplu, pentru apă. S-a așezat cu grijă pe un scaun, atent ca mobila să nu scoată vreun sunet. A băut primul pahar în liniște, privind pe fereastra întunecată, care dădea în curtea blocului. Dincolo de sticlă nu se zărea nimic, nicio reflexie, nicio sticlire palidă. Tenebrele, și-a spus Radu. Capătul definitiv al drumului prin viață, al drumului istoriei, al lumii și al întregii galaxii și chiar al Universului. Sfârșitul a tot, dacă nu cumva lui Dumnezeu i-ar

via Galaxia 42
cultură

2043 AD (fragment de roman – capitolele 15 și 16)

15. [Fragment dintr-un thread de pe forumul ViseRz, 2043, 03:12 AM] _Ghost_47: Cine a mai fost azi în Moloch? Fără glumă, s-a întâmplat ceva ciudat. NoxFin: Confirm. O tipă nouă, nimeni n-o cunoștea. A scos niște povești din veteranii ăia din colț ca de pe altă lume. Și parcă filma tot, scana tot. Konstrukt: Bă, ați băut prea mult. În Moloch toată lumea scoate „povești”. Mai ales veteranii. ZeroTone: Nu. Era altceva. Nu era roleplay, nu era „performance” pentru toți fraierii. Era real. O vedeai cum se mișcă și înțelegeai că nu-i simplu om. A vorbit și

via Galaxia 42
cultură

Ziua Limbii Române, sărbătorită de Academia Română

Academia Română și Academia de Științe a Moldovei sărbătoresc împreună, în sesiune festivă, Ziua Limbii Române. Evenimentul va avea loc simultan în Aula Academiei Române și în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei, luni 31 august 2026, începând cu ora 11.

via Historia