În perioadele de examene, mulți părinți ajung să forțeze mai mult, să controleze mai mult, să insiste mai mult — și totuși rezultatele nu vin. Nu pentru că copilul nu e capabil, ci pentru că motivația nu funcționează așa. Ce spune cercetarea despre asta e, pe alocuri, contraintuitiv.
București, 7 mai 2026 – Colegiul Național „Ion Neculce” a găzduit miercuri, 6 mai 2026, o nouă ediție a evenimentului #ȘiEuSuntNeculce, un proiect educațional dedicat întâlnirii autentice dintre elevi și personalități formate pe băncile acestei instituții de prestigiu. Evenimentul, organizat cu sprijinul Asociației „Neculce spre viitor”, a reunit sute de elevi, profesori și invitați într-o atmosferă deschisă dialogului, inspirației și emoției.
În mai, orașul capătă un ritm care se potrivește ușor vieții de familie. Temperaturile sunt plăcute, fără extreme, iar parcurile intră în acel moment din an în care chiar merită folosite: copiii au loc să alerge, iar părinții pot sta fără graba specifică altor perioade. Ieșirile devin mai ușor de pus cap la cap, fie că vorbim despre o plimbare simplă, un eveniment sau o combinație între ele. În același timp, oferta orașului începe să se simtă mai densă. Apar evenimente în fiecare weekend, spațiile culturale au program activ, iar zonele centrale devin mai prietenoase pentru mersul pe jos. Opțiunile vin aproape natural, fără căutări complicate, iar planificarea se face mai degrabă din mers. În final, alegerea ține mai mult de ritmul zilei și de ce se potrivește familiei în acel moment.
Primăvara aduce, în fiecare an, același val de neliniște în grupurile de părinți: E pregătit? E prea mic? Să mai așteptăm un an? Dacă și tu te-ai trezit cu telefonul în mână căutând răspunsuri la miezul nopții, ești în companie bună.
Perioada examenelor e la fel de stresantă pentru părinți pe cât e pentru copii. Tu ești cel care îl vede învățând până noaptea târziu, refuzând masa de prânz pentru că „nu are timp" și ajungând în ziua examenului cu cearcăne și o nervozitate pe care o simți din hol.
Îl auzi din hol. Un zgomot mic, ritmic, care vine din camera lui. Prima reacție e să zâmbești — arată atât de nevinovat când doarme. A doua reacție, după câteva nopți, e să te întrebi dacă e normal.
Primăvara vine cu un fel de euforie pe care o simți în oase: mai multă lumină, aer curat, primul impuls de a ieși afară și de a face ceva, orice. Dacă ești însărcinată, această energie nouă e minunată — și poate fi, în același timp, sursa câtorva greșeli pe care le face aproape oricine, fără să-și dea seama.
Există ceva fascinant în felul în care un copil de un an privește o cutie pe care tocmai a pus-o cu fundul în sus. Nu o privește pur și simplu — o gândește. Întoarce capul, o atinge, o împinge. Testează. Încearcă să înțeleagă cum funcționează lumea, bucată cu bucată.
Îl vezi cum se cațără pe masa din living cu același entuziasm cu care ar urca Everestul. Ajunge sus, se uită la tine cu ochii strălucind de mândrie și, înainte să apuci să scoți un sunet, sare. Pur și simplu sare, convins că va zbura.
Există ceva ce psihologii repetă tot mai des: divorțul, în sine, nu este trauma. Trauma este ceea ce se întâmplă în jurul lui — în cuvintele aruncate la masa din bucătărie, în tăcerile încărcate, în lacrimile vărsate cu ușa deschisă. Cercetările din ultimii ani confirmă că mulți copii traversează separarea părinților fără sechele majore pe termen lung — cu condiția ca adulții din viața lor să rămână, ei înșiși, adulți.
