De la 1 iulie, adică peste fix 2 zile, un plin va fi şi mai scump, căci expiră practic plafonarea adaosului comercial la carburanţi. Şi nu, măsura de acum nu poate fi prelungită, întrucât, vă reamintim, nu avem nici acum un Guvern cu puteri depline. Şi nici nu ştim când o să îl avem, pentru că negocierile pentru formarea unui Executiv sunt complet blocate. Aproape că devine jenant subiectul dacă nu ar fi revoltător. Partidele nu au reuşit să ajungă până acum la vreun acord. Până atunci noi ne-am pus pe calculat, ca să vedem cât ne costă pe noi această neputinţă politică.

Citește articolul complet pe Observator News →