Fondatorul „Casa Bună”, Valeriu Nicolae, afirmă, referitor la iniţiativa legislativă a AUR privind publicarea identităţii celor care finanţează asociaţii sau fundaţii, că nu are „niciun fel de problemă” să publice toţi donatorii asociaţiei, ba chiar este dispus să facă publice toate cheltuielile sale şi ale familiei sale, dar adaugă: „Şi cum ar fi să aplicăm standardul ăsta pentru toţi cei care sunt în poziţii publice şi se bat în piept că îşi doresc binele ţărişoarei? (…) Adică voi, fanii politicienilor şi jurnaliştilor să cereţi de la ei exact acelaşi tip de transparenţă ca cel pe care îl cer politicienii AUR de la ONG-uri. George Simion hai, facem asta? Începem noi doi şi apoi extindem la conducerea AUR şi la domnul Călin Georgescu? Ce zici?”.
Fondatorul „Casa Bună”, despre propunerea AUR privind publicarea donatorilor pentru ONG-uri: Cum ar fi să aplicăm standardul ăsta pentru toţi cei care sunt în poziţii publice şi se bat în piept că îşi doresc binele ţărişoarei? George Simion, ce zici?
Notele editorului
Fondatorul „Casa Bună”, Valeriu Nicolae, afirmă, referitor la iniţiativa legislativă a AUR privind publicarea identităţii celor care finanţează asociaţii sau fundaţii, că nu are „niciun fel de problemă” să publice toţi donatorii asociaţiei, ba chiar este dispus să facă publice toate cheltuielile sale şi ale familiei sale, dar adaugă: „Şi cum ar fi să aplicăm standardul ăsta pentru toţi cei care sunt în poziţii publice şi se bat în piept că îşi doresc binele ţărişoarei? (…) Adică voi, fanii politicienilor şi jurnaliştilor să cereţi de la ei exact acelaşi tip de transparenţă ca cel pe care îl cer politicienii AUR de la ONG-uri. George Simion hai, facem asta? Începem noi doi şi apoi extindem la conducerea AUR şi la domnul Călin Georgescu? Ce zici?”.
Citește și aceste articole
Turnul Sfatului
Nicușor Dan, despre transparentizarea finanțării ONG-urilor: ar fi o măsură care ar inhiba sprijinul cetățenilor
21 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

