Joi, 4 iunie, Editura Junimea a lansat, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest București, volumul de poezie Scrisori din Absurdistan, autor Virgil DIACONU. Evenimentul a fost organizat de Editura Junimea, iar cartea a fost prezentată de criticul literar A.D. Rachieru și Simona Modreanu, directoarea editurii.

La eveniment, în spațiul Cafeneaua Dada, s-au mai lansat cărțile Răzvan VONCU, Spectacolul literaturii. Scriitori străini, colecția „Orizontul lecturii”, Ștefan MITROI, Om de pământ, Ștefan MELANCU, Ithaca, mon amour, colecția „Celelalte cuvinte”, Pompilian TOFILESCU, arta de a nu ști să scrii poezii (al doilea număr cincizeci și șapte), colecția „Celelalte cuvinte”.

Citește articolul complet pe Atitudine in Arges →