Premierul Vasile Tofan a explicat, la ședința de ieri a Parlamentului, ce presupune reducerea biroul prim-ministrului, pe care a anunțat-o la ședința Guvernului. „Erau 23 de funcții conform statelor, noi am redus la 13. La moment sunt ocupate 5. Poate unii oameni vor spune „ești populist”, dar încercăm, cu resurse puține, să avem un aparat central mic și să lucrăm prin alte instituții existente”, a declarat șeful Guvernului.
(video) Tofan se laudă că și-a redus cabinetul, în care oricum erau angajați doar 5 oameni: A tăiat 10 funcții din 23, dar mai rămân 8 locuri vacante
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Premierul Vasile Tofan a explicat, la ședința de ieri a Parlamentului, ce presupune reducerea biroul prim-ministrului, pe care a anunțat-o la ședința Guvernului. „Erau 23 de funcții conform statelor, noi am redus la 13. La moment sunt ocupate 5. Poate unii oameni vor spune „ești populist”, dar încercăm, cu resurse puține, să avem un aparat central mic și să lucrăm prin alte instituții existente”, a declarat șeful Guvernului.
Citește și aceste articole
Agerpres
Bursa de la București a deschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
23 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

