Consider poemul „Un dor fără sațiu”, din volumul Pe-o gură de rai, o ars poetica, deoarece aici se întrevăd câteva linii de forță ale viziunii poetice a lui Emil Botta, precum și ale manierei sale de a configura un univers liric ce și-a păstrat fizionomia până la ultima sa expresie. Dorul, Himera și rătăcirea au …

Citește articolul complet pe România literară →