Un tânăr din Botoșani a ajuns în fața Judecătoriei Botoșani după ce a furat din Cofetăria „Parc”, unul dintre locurile cunoscute ale orașului, rămas în peisajul Botoșaniului încă din perioada comunistă.
Fapta a fost încadrată de procurori și instanță la furt calificat, iar judecătorii au decis ca tânărul, care era minor la momentul săvârșirii faptei, să nu primească o măsură privativă de libertate.

