Preşedintele Donald Trump a promovat public computerele Dell, luni, chiar din Biroul Oval, după ce a marcat deschiderea şedinţei bursiere într-o ceremonie organizată în premieră împreună cu Bursa din New York (NYSE) şi Nasdaq. Declaraţiile sale au impulsionat acţiunile Dell Technologies, care au urcat cu peste 7% în timpul tranzacţiilor, transmite CNBC.
Trump promovează Dell de la Casa Albă după deschiderea bursei, iar acţiunile companiei urcă puternic
Pe scurt
Preşedintele Donald Trump a promovat public computerele Dell, luni, chiar din Biroul Oval, după ce a marcat deschiderea şedinţei bursiere într-o ceremonie organizată în premieră împreună cu Bursa din New York (NYSE) şi Nasdaq. Declaraţiile sale au impulsionat acţiunile Dell Technologies, care au urcat cu peste 7% în timpul tranzacţiilor, transmite CNBC.
Citește și aceste articole
Antena 3 CNN
Michael Dell îl depășește pe Mark Zuckerberg și devine al cincilea cel mai bogat om din lume
20 octombrie 2026
Economica.net
SUA apasă pedala până la podea spre viitor. Trump a ordonat accelerarea dezvoltării computerelor cuantice
23 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

