Elevii, părinții și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Verești au demonstrat, încă o dată, că solidaritatea poate transforma o comunitate într-un sprijin real pentru cei aflați în nevoie fiind organizat un Târg de toamnă caritabil, în cadrul proiectului umanitar „Împreună pentru familia Hanganu”, destinat ajutorării unei familii din satul Hancea a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu produs în această lună. Sprijinul material a ajuns și la alte familii din comunitate. Alimentele, fructele, legumele și borcanele cu bunătăți strânse la târg au fost donate către patru familii din comuna Verești, printre care și familia Hanganu.
The post Târg caritabil la Școala Gimnazială Verești pentru familia afectată de incendiul din Hancea appeared first on NewsBucovina.

