Lucrările la „Drumul Regelui”, o viitoare şosea de 17 kilometri, din Munţii Zarandului, între Arad şi Hunedoara, în valoare de 42 de milioane de euro,cea mai mare parte proveniţi din fonduri europene, avansează „într-un ritm accelerat”, potrivit autorităţilor arădene, în condiţiile în care acest drum este într-o zonă montană, iar dificultatea lucrărilor este mult mai mare. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, spune că „odată finalizat, acest drum va deschide noi oportunităţi nu doar pentru tranzit, ci şi pentru dezvoltarea zonei, una cu un potenţial turistic, dar şi pentru atragerea de investitori”. Drumul Judeţean 707, supranumit „Drumul Regelui”, este un traseu istoric care leagă staţiunea Vaţa de Jos, din judeţul Hunedoara, de comuna Petriş, din judeţul Arad şi de Castelul de la Săvârşin.

Citește articolul complet pe News.ro →