Sindicatul Naţional Meridian îşi exprimă „profunda îngrijorare” faţă de intenţia prevăzută în noul program de guvernare privind reunificarea Autorităţii Vamale Române cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la doar patru ani de la înfiinţarea unei autorităţi vamale distincte. Sindicaliştii consideră că este prematur să fie prezentată desfiinţarea instituţiei vamale ca o soluţie pentru eficientizarea administraţiei şi solicită „un dialog real şi transparent” cu reprezentanţii personalului vamal şi ai organizaţiilor sindicale. Ei susţin că orice reorganizare „trebuie să pornească de la realitatea din teren şi de la necesitatea de a asigura continuitatea şi eficienţa controlului vamal, nu doar de la obiective administrative de reducere sau comasare a structurilor”.
Sindicatul Meridian: Este prematur ca reunificarea Autorităţii Vamale Române cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să fie prezentată ca o soluţie pentru eficientizarea administraţiei. Orice reorganizare trebuie să plece de la realitatea din teren
Pe scurt
Sindicatul Naţional Meridian îşi exprimă „profunda îngrijorare” faţă de intenţia prevăzută în noul program de guvernare privind reunificarea Autorităţii Vamale Române cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la doar patru ani de la înfiinţarea unei autorităţi vamale distincte. Sindicaliştii consideră că este prematur să fie prezentată desfiinţarea instituţiei vamale ca o soluţie pentru eficientizarea administraţiei şi solicită „un dialog real şi transparent” cu reprezentanţii personalului vamal şi ai organizaţiilor sindicale. Ei susţin că orice reorganizare „trebuie să pornească de la realitatea din teren şi de la necesitatea de a asigura continuitatea şi eficienţa controlului vamal, nu doar de la obiective administrative de reducere sau comasare a structurilor”.
Citește și aceste articole
Eveniment TV (Sibiu)
Reunificarea ANAF cu Vama – o decizie care riscă să anuleze o reformă instituțională înainte ca aceasta să-și producă efectele
28 septembrie 2026
Cursdeguvernare
Sindicatul Meridian respinge reunificarea Vămii cu ANAF, măsură din programul Mureșan
28 septembrie 2026
Mediafax
Poliția Locală se revoltă împotriva reformei lui Mureșan: „Siguranța cetățeanului nu poate fi centralizată”
28 septembrie 2026
Ziua de Constanta
Sindicatul National MERIDIAN se opune reunificarii Vamii cu ANAF - O decizie care risca sa anuleze o reforma institutionala
28 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

