La 44 de ani, un om are de obicei o meserie care merge, un credit pe care îl știe pe de rost și copii care nu mai au nevoie de el ca înainte. Într-o seară obișnuită se întreabă: „Asta e tot?” Nu e neapărat depresie. Nu e nici nerecunoștință. Este o întrebare care așteaptă un […]

Citește articolul complet pe Jurnalul de Arges →