Senatul a aprobat, luni, cu 84 de voturi ”pentru”, 18 voturi ”împotrivă” şi patru abţineri, proiectul de lege privind introducerea obligativităţii purtării uniformei şcolare în învăţământul preuniversitar de stat, iniţiat de PSD. Senatul este primă Cameră sesizată, astfel că propunerea legislativă merge la Camera Deputaţilor, for decizional.
Senatul a aprobat proiectul de lege privind introducerea obligativităţii purtării uniformei şcolare în învăţământul preuniversitar de stat
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Senatul a aprobat, luni, cu 84 de voturi ”pentru”, 18 voturi ”împotrivă” şi patru abţineri, proiectul de lege privind introducerea obligativităţii purtării uniformei şcolare în învăţământul preuniversitar de stat, iniţiat de PSD. Senatul este primă Cameră sesizată, astfel că propunerea legislativă merge la Camera Deputaţilor, for decizional.
Citește și aceste articole
Ziua de Constanta
Uniforma scolara ar putea redeveni obligatorie in scolile de stat. Legea a trecut de Senat
21 septembrie 2026
Radio Infinit Gorj
Senatul a votat eliminarea examenului paralel de admitere la liceu
8 septembrie 2026
News 20
Examenul suplimentar de admitere în liceu a fost eliminat de către Senat. Legea merge la promulgare
8 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

