Se lansează Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice 

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat că Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat în același format aplicat în ultima sesiune din 2025, fără a mai aștepta introducerea unor noi criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile. Decizia vine în urma clarificărilor primite de la Comisia Europeană, potrivit cărora impunerea unor astfel de limitări ar fi presupus proceduri suplimentare la nivel european și ar fi întârziat lansarea programului cu cel puțin trei luni.

Ministra mediului, Diana Buzoianu, a explicat că autoritatea a preferat să nu mai prelungească incertitudinea în jurul

Citește articolul complet pe Punctul →