Aşa cum ne-am obişnuit, în ultimii ani, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la iniţiativa şi prin implicarea părintelui protoiereu Ioan Adrian Dulgheriu şi a părintelui Nicolau Tudorel, Parohia „Sfântul Ilie” din Fălticeni a desfăşurat o serie de activităţi dedicate copiilor şi tinerilor, organizate în cadrulCiteşte
Şcoală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere şi bucurie în curtea bisericii
Pe scurt
Aşa cum ne-am obişnuit, în ultimii ani, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la iniţiativa şi prin implicarea părintelui protoiereu Ioan Adrian Dulgheriu şi a părintelui Nicolau Tudorel, Parohia „Sfântul Ilie” din Fălticeni a desfăşurat o serie de activităţi dedicate copiilor şi tinerilor, organizate în cadrulCiteşte
Citește și aceste articole
Monitorul de Vrancea
Peste 4.000 de copii și tineri din Eparhia Buzăului și Vrancei au participat la proiectul catehetic dedicat Maicii Domnului
25 august 2026
Ziarul de Valcea
Arhiepiscopia Râmnicului organizează de 1 Iunie activități pentru copii
30 mai 2026
Ziarul de Valcea
Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” Vâlcea, alături de copiii din Tabăra „Oltenia de sub Munte”
7 iulie 2026
Criterii Nationale
Arhiepiscopia Râmnicului organizează de 1 Iunie activități pentru copii
29 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

