Organizația Județeană PNL Satu Mare a anunțat schimbări la conducerea a două dintre cele mai importante filiale locale, prin numirea unor președinți interimari pentru organizațiile municipale din Satu Mare și Carei. Astfel, în urma expirării mandatului fostei conduceri, Victor Cernea a fost desemnat președinte interimar al Biroului Politic Municipal PNL Satu Mare. Reprezentanții organizației susțin că noua conducere va continua direcțiile asumate până în prezent, punând accent pe dialog cu cetățenii, proiecte concrete și identificarea unor soluții pentru dezvoltarea municipiului. Tot în cadrul ședinței Consiliului Director Județean al PNL Satu Mare, Gheorghe Balazs a fost numit președinte interimar al organizației […]
Schimbări în conducerea PNL Satu Mare și PNL Carei. Victor Cernea și Gheorghe Balazs, numiți președinți interimari
Pe scurt
Organizația Județeană PNL Satu Mare a anunțat schimbări la conducerea a două dintre cele mai importante filiale locale, prin numirea unor președinți interimari pentru organizațiile municipale din Satu Mare și Carei. Astfel, în urma expirării mandatului fostei conduceri, Victor Cernea a fost desemnat președinte interimar al Biroului Politic Municipal PNL Satu Mare. Reprezentanții organizației susțin că noua conducere va continua direcțiile asumate până în prezent, punând accent pe dialog cu cetățenii, proiecte concrete și identificarea unor soluții pentru dezvoltarea municipiului. Tot în cadrul ședinței Consiliului Director Județean al PNL Satu Mare, Gheorghe Balazs a fost numit președinte interimar al organizației […]
Citește și aceste articole
Satmareanul
Mihai Găman, ales președinte al Filialei Satu Mare a Asociației Comunelor din România
23 iunie 2026
Ziua de Constanta
Cine este Gica Slabu, noul presedinte al Consiliului de Administratie CSM Constanta
26 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

