Proiectul privind construirea pasarelei pietonale și velo supraterane din intersecția Crinul, una dintre cele mai importante investiții în mobilitatea urbană din municipiul Satu Mare, a intrat într-o nouă etapă. Primăria Satu Mare anunță că procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor avansează, iar în perioada următoare vor fi analizate cele șase oferte depuse de firmele interesate să realizeze investiția. După finalizarea procesului de evaluare și desemnarea câștigătorului, autoritățile vor putea trece la semnarea contractului și la demararea lucrărilor. Pasarela va facilita traversarea în siguranță a intersecției Crinul atât pentru pietoni, cât și pentru bicicliști și face parte din strategia municipalității de […]
Șase firme vor să construiască pasarela pietonală și velo de la Crinul. Proiectul intră într-o nouă etapă
Pe scurt
Proiectul privind construirea pasarelei pietonale și velo supraterane din intersecția Crinul, una dintre cele mai importante investiții în mobilitatea urbană din municipiul Satu Mare, a intrat într-o nouă etapă. Primăria Satu Mare anunță că procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor avansează, iar în perioada următoare vor fi analizate cele șase oferte depuse de firmele interesate să realizeze investiția. După finalizarea procesului de evaluare și desemnarea câștigătorului, autoritățile vor putea trece la semnarea contractului și la demararea lucrărilor. Pasarela va facilita traversarea în siguranță a intersecției Crinul atât pentru pietoni, cât și pentru bicicliști și face parte din strategia municipalității de […]
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

