Şase femei cercetate pentru înşelăciune în formă continuată, după ce au fost acuzate că au vândut unor vârstnici, prin apeluri telefonice, suplimente alimentare neautorizate, promovate prin reclame de tip deepfake, au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. Acestea au primit pedepse cuprinse între nouă luni şi un an şi şase luni, cu amânarea aplicării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani şi cu impunerea unor măsuri de supraveghere şi obligaţii specifice. Cinci dintre acestea se află, în prezent, sub control judiciar. Cauza face parte din dosarul privind fraudele comise prin intermediul unui call center, în care autorităţile din România şi din Republica Moldova au făcut la mijlocul lunii mai, zeci de percheziţii în România şi Republica Moldova, într-un dosar complex cu peste 30.000 de victime şi un prejudiciu de peste 14.000.000 de lei.
Şase femei acuzate că au vândut unor vârstnici suplimente alimentare neautorizate, promovate prin reclame deepfake, au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei/ Cauza face parte din dosarul complex al fraudelor din Republica Moldova şi România
Pe scurt
Şase femei cercetate pentru înşelăciune în formă continuată, după ce au fost acuzate că au vândut unor vârstnici, prin apeluri telefonice, suplimente alimentare neautorizate, promovate prin reclame de tip deepfake, au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. Acestea au primit pedepse cuprinse între nouă luni şi un an şi şase luni, cu amânarea aplicării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani şi cu impunerea unor măsuri de supraveghere şi obligaţii specifice. Cinci dintre acestea se află, în prezent, sub control judiciar. Cauza face parte din dosarul privind fraudele comise prin intermediul unui call center, în care autorităţile din România şi din Republica Moldova au făcut la mijlocul lunii mai, zeci de percheziţii în România şi Republica Moldova, într-un dosar complex cu peste 30.000 de victime şi un prejudiciu de peste 14.000.000 de lei.
Citește și aceste articole
Observatorul de Nord - Rep. Moldova
Riscă până la opt ani de închisoare pentru promovarea pretinselor metode de „aranjare a vieții personale” și diferite ritualuri pentru noroc
15 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

