Pentru Oana Sîrbu, vara lui 2026 a venit cu o dublă aniversare: 40 de ani, de la absolvirea Liceului de filologie-istorie „Iulia Hasdeu”, din București, și tot atâția, de la premiera filmului de succes „Liceenii”. În exclusivitate pentru Click!, artista ne-a vorbit despre emoționanta revedere, cu foștii colegi, dar și despre rigorile din învățământul românesc, în anii 80, când profesorii erau cu mult mai severi. „Anii de liceu n-au fost pe cât de speciali au fost cei de școală generală” Oana Sîrbu (58 de ani), solistă și actriță, susține că s-a simțit mult mai legată de anii de școală generală, decât de
Revedere după 40 de ani! Prin câte a trecut Oana Sîrbu, în liceu, în „Epoca de Aur”: „Directoarea ne mai altoia cu un băț!”
Pe scurt
Pentru Oana Sîrbu, vara lui 2026 a venit cu o dublă aniversare: 40 de ani, de la absolvirea Liceului de filologie-istorie „Iulia Hasdeu”, din București, și tot atâția, de la premiera filmului de succes „Liceenii”. În exclusivitate pentru Click!, artista ne-a vorbit despre emoționanta revedere, cu foștii colegi, dar și despre rigorile din învățământul românesc, în anii 80, când profesorii erau cu mult mai severi. „Anii de liceu n-au fost pe cât de speciali au fost cei de școală generală” Oana Sîrbu (58 de ani), solistă și actriță, susține că s-a simțit mult mai legată de anii de școală generală, decât de
Citește și aceste articole
Nova TV (Sibiu)
200 ani de tradiție și educație românească la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”
28 mai 2026
Nova TV (Sibiu)
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” aniversează două secole de existență | VIDEO
28 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

