Concedierile din primării, făcute de Guvernul Bolojan, par să se năruie ușor-ușor. După ce alte două instanțe au blocat reforma lui Ilie Bolojan, iată că și Tribunalul Buzău a suspendat astăzi executarea ordinului emis de Prefectul Județului Buzău privind concedierile din administrația locală. Decizia este executorie de drept și rămâne în vigoare până la soluționarea cauzei pe fond. Instanțele din România, – Tribunalul Vrancea și alte tribunale precum cel din Covasna – au blocat prin ordonanțe președințiale concedierile și tăierile de posturi din primării. Aceste disponibilizări făceau parte din reforma administrației publice promovată de Guvernul condus de premierul interimar, Ilie Bolojan.
Reforma lui Bolojan, blocată și la Buzău. A treia instanță suspendă concedierile din primării
Notele editorului
Concedierile din primării, făcute de Guvernul Bolojan, par să se năruie ușor-ușor. După ce alte două instanțe au blocat reforma lui Ilie Bolojan, iată că și Tribunalul Buzău a suspendat astăzi executarea ordinului emis de Prefectul Județului Buzău privind concedierile din administrația locală. Decizia este executorie de drept și rămâne în vigoare până la soluționarea cauzei pe fond. Instanțele din România, – Tribunalul Vrancea și alte tribunale precum cel din Covasna – au blocat prin ordonanțe președințiale concedierile și tăierile de posturi din primării. Aceste disponibilizări făceau parte din reforma administrației publice promovată de Guvernul condus de premierul interimar, Ilie Bolojan.
Citește și aceste articole
Antena 3 CNN
A treia instanță suspendă concedierile din primării. Reforma lui Bolojan a fost blocată și la Buzău
9 iunie 2026
Bună Ziua Iași
A doua instanță suspendă concedierile din primării decise de Guvernul Bolojan
21 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

