Vacanțele încep tot mai des înainte să ne facem bagajele. Vedem pe internet plaja, hotelul, peisajul, împrejurimile, ba chiar și locul exact din care trebuie făcută fotografia perfectă. Iar când ajungem, în sfârșit, la destinație, parcă ne-am pierdut deja o parte din bucuria de a o descoperi și admira aievea. Șapte din zece persoane care au răspuns unui sondaj spun că au ajuns într-un loc nou, dar au avut senzația că îl cunosc deja. Iar unii au fost și dezamăgiți când au descoperit că realitatea nu semăna cu imaginile care i-au convins să plece.
Reacţia unui turist ajuns în locaţia de vacanţă: „În poze arăta ca Dubai, când am ajuns, ca în ghetouri”
Pe scurt
Vacanțele încep tot mai des înainte să ne facem bagajele. Vedem pe internet plaja, hotelul, peisajul, împrejurimile, ba chiar și locul exact din care trebuie făcută fotografia perfectă. Iar când ajungem, în sfârșit, la destinație, parcă ne-am pierdut deja o parte din bucuria de a o descoperi și admira aievea. Șapte din zece persoane care au răspuns unui sondaj spun că au ajuns într-un loc nou, dar au avut senzația că îl cunosc deja. Iar unii au fost și dezamăgiți când au descoperit că realitatea nu semăna cu imaginile care i-au convins să plece.
Citește și aceste articole
Observator News
De ce atunci când mergem prima dată într-un loc avem senzaţia că îl ştim deja? Explicaţia e simplă
27 septembrie 2026
Observator News
Locul din România care face concurenţă staţiunilor din Franţa sau Elveţia. Cât costă o noapte de cazare
13 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

