Marți, 13 octombrie, jandarmii montani de la Postul Peștera, din județul Dâmbovița, aflați în misiune de patrulare în zona Dichiu, au depistat două persoane în timp ce încărcau mai mulți brazi într-un autovehicul. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 57 de ani, au tăiat din aria protejată a Parcului Natural Bucegi, 20 de puieți din specia molid, folosind un fierăstrău de mână. Fiind întrebați cu privire la proveniența și destinația arborilor, aceștia au declarat că brazii le erau necesari pentru organizarea unei nunți. În cauză, jandarmii montani au întocmit actele de
Prinși de jandarmi în timp de furau braźlzi pentru nuntă
Pe scurt
Marți, 13 octombrie, jandarmii montani de la Postul Peștera, din județul Dâmbovița, aflați în misiune de patrulare în zona Dichiu, au depistat două persoane în timp ce încărcau mai mulți brazi într-un autovehicul. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 57 de ani, au tăiat din aria protejată a Parcului Natural Bucegi, 20 de puieți din specia molid, folosind un fierăstrău de mână. Fiind întrebați cu privire la proveniența și destinația arborilor, aceștia au declarat că brazii le erau necesari pentru organizarea unei nunți. În cauză, jandarmii montani au întocmit actele de
Citește și aceste articole
Ziua de Constanta
VIDEO: Brazi de nunta", taiati ilegal din aria protejata a Parcului Natural Bucegi. Doi barbati, depistati in flagrant de jandarmi
14 octombrie 2026
Brasovenii
(VIDEO) Au tăiat ilegal 20 de brazi din Parcul Natural Bucegi pentru o nuntă. Ce pedepse ar putea primi
14 octombrie 2026
Observatorulph
Suspiciune de furt în Ploiești. Doi bărbați, prinși cu peste 1.800 de piese pentru chei tubulare
8 august 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

