Primăria Oradea anunţă că ia măsuri pentru reducerea consumului de energie, astfel că iluminatul public va fi aprins cu o oră mai târziu. De asemenea, municipiul va contribui şi prin creşterea producţiei locale de energie electrică. Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea va discuta cu operatorii economici din Parcul Industrial şi cu celelalte companii din municipiu pentru identificarea unor soluţii prin care consumurile mari de energie să fie mutate, pe cât posibil, în afara intervalului 19:00–23:00.
Primăria Oradea anunţă că iluminatul public va fi aprins cu o oră mai târziu / Se va face o economie de 3,3 MWh de energie electrică în fiecare zi / Discuţii cu operatorii economici pentru măsuri de oprire voluntară
Pe scurt
Primăria Oradea anunţă că ia măsuri pentru reducerea consumului de energie, astfel că iluminatul public va fi aprins cu o oră mai târziu. De asemenea, municipiul va contribui şi prin creşterea producţiei locale de energie electrică. Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea va discuta cu operatorii economici din Parcul Industrial şi cu celelalte companii din municipiu pentru identificarea unor soluţii prin care consumurile mari de energie să fie mutate, pe cât posibil, în afara intervalului 19:00–23:00.
Citește și aceste articole
Știrile Pro TV
Oradea anunță măsuri de economisire a energiei. Iluminatul stradal va fi aprins cu o oră mai târziu
3 august 2026
Info Oradea
Oradea reduce consumul și crește producția de energie. Iluminatul public va porni la ora 22:00
3 august 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

