Primăria Municipiului Câmpina anunță noi pași pentru realizarea unui teren multisport la Școala Golești – CNNG, investiție destinată elevilor și comunității locale. Potrivit informațiilor prezentate de administrația locală, pentru proiect a fost deja emis certificatul de urbanism, iar în prezent se lucrează la obținerea avizelor necesare. Municipalitatea precizează că derularea procedurilor a fost întârziată de un blocaj la OCPI. În paralel, Primăria Câmpina a finalizat prin SEAP procedura de achiziție pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, contractul fiind deja semnat. Un alt pas important îl reprezintă identificarea sursei de finanțare. Administrația locală spune că a identificat, cu sprijinul unui consultant, un
Primăria Câmpina pregătește un teren multisport la Școala Golești. Proiectul ar putea fi realizat cu fonduri europene
Pe scurt
Primăria Municipiului Câmpina anunță noi pași pentru realizarea unui teren multisport la Școala Golești – CNNG, investiție destinată elevilor și comunității locale. Potrivit informațiilor prezentate de administrația locală, pentru proiect a fost deja emis certificatul de urbanism, iar în prezent se lucrează la obținerea avizelor necesare. Municipalitatea precizează că derularea procedurilor a fost întârziată de un blocaj la OCPI. În paralel, Primăria Câmpina a finalizat prin SEAP procedura de achiziție pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, contractul fiind deja semnat. Un alt pas important îl reprezintă identificarea sursei de finanțare. Administrația locală spune că a identificat, cu sprijinul unui consultant, un
Citește și aceste articole
Accent In Gorj
Investiții în comuna Turburea, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj
11 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

