Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, a sesizat comisia de disciplină din cadrul instituţiei, după ce ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, i-a cerut să-l sancţioneze pe şeful Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor, care ar fi îndeplinit doar parţial măsurile dispuse în urma unui control făcut în 2025 în ceea ce priveşte situaţia unor persoane cu dizabilităţi găzduite în spaţii deţinute de Viorel Paşca. Totodată, ministrul reclamă management defectuos” la nivelul conducerii DGASPC.
Preşedintele CJ Bihor a sesizat comisia de disciplină din instituţie, după ce ministrul Muncii i-a cerut sancţionarea şefului DGASPC Bihor/ Acesta ar fi îndeplinit parţial măsurile dispuse în cazul unor persoane cu dizabilităţi din azilele lui Paşca
Pe scurt
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, a sesizat comisia de disciplină din cadrul instituţiei, după ce ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, i-a cerut să-l sancţioneze pe şeful Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor, care ar fi îndeplinit doar parţial măsurile dispuse în urma unui control făcut în 2025 în ceea ce priveşte situaţia unor persoane cu dizabilităţi găzduite în spaţii deţinute de Viorel Paşca. Totodată, ministrul reclamă management defectuos” la nivelul conducerii DGASPC.
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

