Călătoria Un om urcă Țicăul… Plouă! Printre picături, este nespus de singur; parcă i se vede și durerea, ieșindu-i prin haine ca de sub frunze o stranie floare stăpânită de taine pur mirositoare. Deodată se face întuneric; întreg Țicăul i se pare un leagăn himeric. Anevoios mai înaintează… Deasupra Sărăriei surprinde cum trece o rază; …

Citește articolul complet pe România literară →