Premiat de două dintre cele mai prestigioase universităţi din lume. Multiplu olimpic şi cu hobby-uri precum astronomia şi pianul. Teodor Moscalu este un elev din Bucureşti care, în clasa a XI-a, a reuşit să capteze atenţia multor minţi luminate datorită cunoştinţelor sale din domeniul chimiei şi inovaţiei cu ajutorul căreia vrea să salveze planeta: un dispozitiv anti-poluare. Teodor vrea o carieră în domeniul cercetării şi visul său este să ajungă să primească premiul Nobel pentru contribuţia pe care o va avea la bunăstarea omenirii. Un adevărat star în devenire al domeniului său, Teodor a fost invitatul Teodorei Tompea, la podcastul Observator 360. În articol puteţi găsi interviul video sau, mai jos, transcriptul întregului interviu.
Podcast Observator360. Elevul premiat de MIT şi Harvard: „Vreau să am premiul Nobel pe numele meu”
Pe scurt
Premiat de două dintre cele mai prestigioase universităţi din lume. Multiplu olimpic şi cu hobby-uri precum astronomia şi pianul. Teodor Moscalu este un elev din Bucureşti care, în clasa a XI-a, a reuşit să capteze atenţia multor minţi luminate datorită cunoştinţelor sale din domeniul chimiei şi inovaţiei cu ajutorul căreia vrea să salveze planeta: un dispozitiv anti-poluare. Teodor vrea o carieră în domeniul cercetării şi visul său este să ajungă să primească premiul Nobel pentru contribuţia pe care o va avea la bunăstarea omenirii. Un adevărat star în devenire al domeniului său, Teodor a fost invitatul Teodorei Tompea, la podcastul Observator 360. În articol puteţi găsi interviul video sau, mai jos, transcriptul întregului interviu.
Citește și aceste articole
Jurnalul Național
La doar 17 ani, un elev român este premiat de MIT și Harvard. Dezvoltă materiale inteligente împotriva poluării
4 iulie 2026
Observator News
Teodor Moscalu: elevul premiat de MIT și Harvard, care inventează materiale împotriva poluării
3 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

