Săptămâna viitoare, platforma Agenţiei Naţionale de Cadastru va deveni funcţională. O spune oficial Guvernul, după mai multe teste la sistemul informatic. Mai întâi vor avea acces notarii, ulterior cei care au user și parolă si abia după, dacă sistemul este sigur, se va ajunge la acces extins, ca și înainte de atac. Se estimează că sunt, în acest moment, peste 90 de mii de cereri de prelucrat. Suntem totuşi în a 24 a zi de blocaj, iar asta se traduce în pierderi în mai multe domenii, inclusiv ale statului. Între timp, procurorii au o misiune grea – să identifice de unde a fost iniţiat atacul şi să facă lumina în ancheta deschisă deja.
Platforma ANCPI va fi repornită săptămâna viitoare. Cine va avea acces cu prioritate
Pe scurt
Săptămâna viitoare, platforma Agenţiei Naţionale de Cadastru va deveni funcţională. O spune oficial Guvernul, după mai multe teste la sistemul informatic. Mai întâi vor avea acces notarii, ulterior cei care au user și parolă si abia după, dacă sistemul este sigur, se va ajunge la acces extins, ca și înainte de atac. Se estimează că sunt, în acest moment, peste 90 de mii de cereri de prelucrat. Suntem totuşi în a 24 a zi de blocaj, iar asta se traduce în pierderi în mai multe domenii, inclusiv ale statului. Între timp, procurorii au o misiune grea – să identifice de unde a fost iniţiat atacul şi să facă lumina în ancheta deschisă deja.
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

