Unul din doisprezece elevi din învățământul profesional și tehnic s-a gândit să renunțe la școală, iar 29% dintre cei din ani terminali nu au un plan concret după absolvirea liceului, conform cercetărilor Asociației GO-AHEAD privind nevoile elevilor din liceele tehnologice din România. În acest context, Asociația derulează a doua ediție a proiectului „Îndrăznește Să Mergi Mai Departe – HUB de Mobilitate Educațională și Profesională”, finanțat de Fundația Dacia pentru România prin programul „Mobilitatea Contează 2.” Timp de 12 luni, 300 de elevi vor beneficia de orientare vocațională, întâlniri cu profesioniști și experiențe practice care îi vor ajuta să își construiască viitorul educațional și profesional.
Piața caută specialiști, dar 1 din 12 elevi de la profesională vrea să renunțe la școală. Inițiativa pentru salvarea viitorilor meseriași
Pe scurt
Unul din doisprezece elevi din învățământul profesional și tehnic s-a gândit să renunțe la școală, iar 29% dintre cei din ani terminali nu au un plan concret după absolvirea liceului, conform cercetărilor Asociației GO-AHEAD privind nevoile elevilor din liceele tehnologice din România. În acest context, Asociația derulează a doua ediție a proiectului „Îndrăznește Să Mergi Mai Departe – HUB de Mobilitate Educațională și Profesională”, finanțat de Fundația Dacia pentru România prin programul „Mobilitatea Contează 2.” Timp de 12 luni, 300 de elevi vor beneficia de orientare vocațională, întâlniri cu profesioniști și experiențe practice care îi vor ajuta să își construiască viitorul educațional și profesional.
Citește și aceste articole
Crisana
Asociația GO-AHEAD sprijină sute de tineri să-și construiască viitorul profesional
4 noiembrie 2026
Monitorul de Neamt
Dispariția școlilor profesionale aduce incertitudine pentru mii de elevi din România
3 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

