• în urmă cu două săptămâni, inculpatul Marian Florentin M. a fost condamnat la Tribunalul Brăila pentru trafic de persoane, proxenetism, acces ilegal la un sistem informatic și influenţarea declaraţiilor • insul a profitat de o femeie cu probleme psihice, care a avut tentative de suicid, pe care a obligat-o să consume droguri și să practice prostituția, după ce i-a devenit ”iubită” * același ins ar fi profitat în același mod și de mama unora dintre copiii lui * inculpatul a primit pedepse pentru fiecare faptă comisă, în perioada anilor 2023 și 2024, iar după contopirea pedepselor a adunat o condamnare totală de 8 ani şi 2 luni închisoare • s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 248.660 lei, echivalentul a 50.000 euro, reprezentând banii obținuți prin săvârșirea infracțiunii de proxenetism
Articolul ”Pește” de Brăila, 8 ani la ”răcoare” apare prima dată în Obiectiv

