Patinoarul artificial din Sfântu Gheorghe ar putea fi finalizat anul viitor

Lucrările la viitorul patinoar artificial din municipiul Sfântu Gheorghe sunt în avans faţă de graficul de execuţie, iar alte investiţii importante, precum cele două blocuri ANL cu 48 de locuinţe şi noua creşă, aflate în construcţie în apropierea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, avansează conform planificării, a declarat marţi primarul Antal Arpad.

Potrivit acestuia, patinoarul, construit cu sprijinul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) în vecinătatea Arenei Sepsi şi a stadionului de fotbal Sepsi OSK, ar urma să fie finalizat în toamna anului viitor.<

Citește articolul complet pe Punctul →