Numărul procedurilor de insolvenţă a continuat să crească în 2026, iar în primele patru luni au fost înregistrate peste 2.400 de cazuri noi, în uşoară accelerare faţă de anul anterior, a declarat, luni, directorul Direcţiei Buletinul Procedurilor de Insolvenţă din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Valentina Burdescu, relatează Agerpres.
ONRC: Peste 2.400 de insolvențe au fost înregistrate în primele patru luni din 2026
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Notele editorului
Numărul procedurilor de insolvenţă a continuat să crească în 2026, iar în primele patru luni au fost înregistrate peste 2.400 de cazuri noi, în uşoară accelerare faţă de anul anterior, a declarat, luni, directorul Direcţiei Buletinul Procedurilor de Insolvenţă din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Valentina Burdescu, relatează Agerpres.
Citește și aceste articole
Mesagerul de Covasna
ONRC: Numărul insolvențelor a crescut în 2026; peste 2.400 de cazuri în primele patru luni
19 mai 2026
Eveniment de Olt
ONRC: Numărul insolvențelor a crescut în 2026. Peste 2.400 de cazuri în primele patru luni
19 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

