Omar Hayssam, eliberat vineri din penitenciar, a fost luat în custodie publică pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, acesta aflându-se în prezent sub pază şi supraveghere permanentă în cadrul unei unităţi spitaliceşti, unde primeşte îngrijirile medicale necesare.
Omar Hayssam, internat sub pază după eliberarea din închisoare. Detalii despre procedurile privind îndepărtarea de pe teritoriul României
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Omar Hayssam, eliberat vineri din penitenciar, a fost luat în custodie publică pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, acesta aflându-se în prezent sub pază şi supraveghere permanentă în cadrul unei unităţi spitaliceşti, unde primeşte îngrijirile medicale necesare.
Citește și aceste articole
Antena 3 CNN
Omar Hayssam, internat sub pază după eliberarea din închisoare. Va fi în custodie publică 30 de zile, apoi va părăsi România
12 septembrie 2026
Ziua de Constanta
Omar Hayssam, sub paza in spital dupa eliberarea conditionata. Ce se intampla cu el in urmatoarele 30 de zile
12 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

