Un ofițer din cadrul Penitenciarului Satu Mare va reprezenta din nou România la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap, după ce a fost selectat în lotul național în urma rezultatelor obținute la Campionatul Național Under 25. Este vorba despre subinspectorul de poliție penitenciară Alex Ovari, absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, arma penitenciar, care își dedică o mare parte din timpul liber uneia dintre cele mai mari pasiuni ale sale: pescuitul sportiv. Performanțele sale au fost deja răsplătite la cel mai înalt nivel. În anul 2024, Alex Ovari a reprezentat România la Campionatul Mondial de Pescuit […]
Ofițer din cadrul Penitenciarului Satu Mare, calificat din nou la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap. A fost deja campion mondial cu România
Notele editorului
Un ofițer din cadrul Penitenciarului Satu Mare va reprezenta din nou România la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap, după ce a fost selectat în lotul național în urma rezultatelor obținute la Campionatul Național Under 25. Este vorba despre subinspectorul de poliție penitenciară Alex Ovari, absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, arma penitenciar, care își dedică o mare parte din timpul liber uneia dintre cele mai mari pasiuni ale sale: pescuitul sportiv. Performanțele sale au fost deja răsplătite la cel mai înalt nivel. În anul 2024, Alex Ovari a reprezentat România la Campionatul Mondial de Pescuit […]
Citește și aceste articole
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

