Romanul „Omul invizibil” de H.G. Wells a apărut iniţial ca foileton în revista „Pearson’s Weekly”, pe parcursul anului 1897. Tema nu era nouă, fusese abordată în diferite forme, de la inelul păstorului Gyges (Platon) până la „Ce-a fost asta?” (What Was It?, 1859) a lui Fitz-James O’Brien sau „Horla” lui Maupassant (1887), dar soluţia propusă de scriitorul britanic avea aparenţa veridicităţii ştiinţifice. Într-o replică mult citată, Jules Verne n-ar fi trebuit să-i ceară englezului să producă nişte cavorită, ci să-i explice că Griffin ar fi fost „orb ca un liliac”, deoarece ochiul este o cameră obscură, unde imaginile sunt focalizate în întuneric pe retină. Transparenţa totală anulează funcţionalitatea acestui fenomen optic. Nicio problemă, a îndrăznit Jules Re