În această seară, în jurul orei 21:35, pompierii au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs în satul Adânca, comuna Gura Ocniței, unde un autoturism a intrat într-un cap de pod, ulterior fiind cuprins în totalitate de flăcări. La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În urma evenimentului, o persoană de sex masculin, în vârstă de 21 de ani, conștientă, a fost extrasă din autoturism și asistată medical la fața locului. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital pentru
O mașină a luat foc după ce a intrat într-un cap de pod
Pe scurt
În această seară, în jurul orei 21:35, pompierii au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs în satul Adânca, comuna Gura Ocniței, unde un autoturism a intrat într-un cap de pod, ulterior fiind cuprins în totalitate de flăcări. La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În urma evenimentului, o persoană de sex masculin, în vârstă de 21 de ani, conștientă, a fost extrasă din autoturism și asistată medical la fața locului. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital pentru
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

