„Nu am nevoie de psiholog.” De ce refuzăm ajutorul, chiar dacă suntem epuizate

Duminică, în cartierul Tomis III din Constanța, o fetiță de 8 ani a aruncat mâncarea pe jos. Mama ei a tras-o de păr, a împins-o, a bruscat-o în fața unor trecători care au încercat să intervină și au sunat la 112. Apoi a găsit o explicație: „Nu mai pot, mă disperă! Am doi copii, îi cresc singură de cinci ani.” Cuiva care i-a sugerat un psiholog i-a răspuns scurt: nu are nevoie, ar vrea doar ca acea persoană să stea cu copiii ei o oră-două, „poate mă recreez și eu”.