Noul centru balneoclimateric multifuncţional din staţiunea Covasna, construit cu sprijinul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), va fi finalizat până la sfârşitul acestui an, urmând să fie deschis publicului la jumătatea anului viitor, după parcurgerea procedurilor de recepţie, autorizare şi punere în funcţiune, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Gyero Jozsef.
„Până la finele anului vom face recepţia şi probele. Va dura punerea în funcţiune, formalităţile şi avizele DSP, deci la mijlocul anului viitor va fi deschis pentru public”, a afirmat edilul.
<


